Intre mine vechi si eu (nu e) nou

Viitorul sta stramb si reumatic,
aplecat cu nesat pe-o balustrada
sub care se sting plapande
luminile prezentului in strada.

Masini cu suflet ies din parc,
imbratisate si cu dor de claustrare,
cu pleoape grele ma retrag -
somer al clipei trecatoare.

Ma-ntreb cat spatiu a mai ramas
intre inima si tamplele obosite,
indeajuns pentru a mai caza
o iubire de doua stele siluite ?

Macar sa fie cat o garsoniera
unde timpul va coji peretii,
pe care-i vom chitui-n genunchi
cu marea de ciment a vietii.

Ma-nchid zbierand in gand
luand entuziast fiecare ecou
drept dialog de rezonanta
intre mine vechi si eu (nu e) nou.

Autor: Razvan Dumitru