Am gasit iarna

Am gãsit iarna şi fulgii se-ntind în patul de rouã.
Una câte un A, douã câte una, nici un A fãrã UNDE
şi dorul buzelor tale imi cresteaza apusul.

Soarele s-a pitit între norii fecunzi de dorul de a te întâlni
şi-aşteaptã simfonia tacutã a pleoapelor tale.
Iar vântul îmi ţine de frig, rãscolind vraja scurtei clipe
în care ţi-am intalnit privirea.
Acum stau şi numãr secundele de spaţiu dintre noi.
Aerul se desprinde de undeva de sus şi cade…
rotindu-se încet într-un hexagon tornadã linistitã.

Şi te strig…
te strig pe tine,
pe mine,
pe buze,
pe ceruri,
pe sã ai,
pe strigare te strig.

Disting ecoul – urmele paşilor mei din strigare,
care se întorc noroiţi şi trişti.

Am gãsit iarna şi fulgii se-ntind în patul de rouã.
Una câte un A, douã câte una, nici un A fãrã UNDE
şi dorul buzelor tale imi cresteaza apusul.
Unde sau cum te pot afla ?

Plec singur spre mare şi în briza ei imi gãsesc sufletul.
Pescãruşii încearcã sã îl poarte spre tine,
dar nu te gasesc.
Plouã strâmb şi chinuit peste nisip
şi în fiecare picur sunt eu,
cãutându-te, pierzandu-mã.

Am vrut sã îţi scriu numele din scoici,
dar valurile l-ar lua şi l-ar duce într-atat de d e p a r t e
încat nu-l voi mai recunoaste.
Pe digul atât de neprimitor fãrã prezenţa ta,
mã gândesc cã pãşim amândoi într-o singurã şoaptã.

Dacã nu te voi mai întâlni niciodatã şi vreodatã marea te va chema,
poate privirea îţi va aluneca pe plajã.
Sã nu fi surprinsã dacã vei observa
o lungã pereche de urme vechi.
Asta nu înseamnã cã ai fost singurã…

Acelea sunt momentele în care te-am purtat în braţe.
Am gãsit iarna şi fulgii se-ntind în patul de rouã.

Una câte un A, douã câte una, nici un A fãrã UNDE
şi dorul buzelor tale imi cresteaza apusul
şi adorm petrecut de şoapta unui tandem.